Fiecare călător prin lume poartă în suflet un dor, unii de casă, alții de cei dragi. Sunt, însă, și oameni care călătoresc doar cu gândul spre locuri despre care au auzit, în care, poate, nu vor ajunge niciodată, dar de care au un fel de dor.Mama Ruța a poposit în multe locuri din lumea largă, doar în gând, pe când mânuia cu dibăcie suveica, iar nepoatele ei descoperau lumea învârtind un glob pământesc. În casa din Mândra Țării Făgărașului, să mergi din România în Argentina, America, Elveția sau Egipt dura doar câteva clipe. Ca și cum ar încerca să împlinească visul mamei Ruța de a călători, de câțiva ani, suveica ei duce prin lume povestea unei românce harnice și a lucrului de mână, a muncii femeilor care descâlceau ițele încâlcite de copii și țeseau, fir cu fir, rând cu rând, pânză pentru cămăși, catrințe, ițari, cuverturi, covoare. Fără suveică, o mică bucată din lemn care duce firul printre ițele războiului de țesut, nu ar fi putut face toate astea.
Suveica plecată din Mândra, un sat drag mie, foarte aproape de meleagurile copilăriei mamei mele, a ajuns acum la Chicago, la biserica Sfânta Maria, unde o puteți vedea în această perioadă. Și îi puteți afla povestea pe care o urmăresc de multă vreme. Vă aștept să țesem împreună un rând din lungul ei drum, un drum ce trece peste oceane, mări și țări pe care mama Ruța le-a văzut doar pe globul pământesc învârtit de nepoate, pe la mii de români cu dor de casă.
Foto credit: Ramona Ursache
